marți, aprilie 30, 2024
AcasăComuna meaCOTESTIVIDEO-FOTO Gospodărie din Cotești și grajd din Vidra, distruse de flăcări....

VIDEO-FOTO Gospodărie din Cotești și grajd din Vidra, distruse de flăcări. Două persoane au suferit arsuri

În noaptea zilei de luni, 15 februarie, în jurul orei 23:00, pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Focșani au fost alertați despre producerea unui incendiu la o locuință din comuna Cotești. La fața locului s-au deplasat 2 autospeciale de stingere cu apă și spumă și 1 ambulanță SMURD. Pentru gestionarea situației de urgență, au acționat în cooperare Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Cotești și Serviciul de Ambulanță Județean Vrancea. Echipajele de stingere au localizat în cel mai scurt timp incendiul, care se manifesta generalizat, cu flacără deschisă și ardere violentă, cuprinzând întreaga locuință în suprafață de 80 mp. După circa 30 minute, incendiul a fost lichidat. În timpul misiunii, pompierii au evacuat din interiorul locuinței o butelie, care reprezenta un real pericol, și au salvat 10 păsări și 2 iepuri.

Totodată, paramedicii au acordat primul ajutor calificat la 2 persoane, care au suferit arsuri superficiale la nivelul feței, membrelor superioare și inferioare. O persoană de sex feminin, în vârstă de 72 de ani a fost preluată de echipajul SMURD, iar o persoană de sex masculin a fost preluată de echipajul SAJ. Pacienții au fost transportați la Unitatea Primiri Urgențe Focșani. În urma evenimentului, a cărui cauză probabilă a constituit-o coșul de fum neprotejat termic față de materialele combustibile, au ars locuința în suprafață de 80 mp, mobilier, bunuri de uz casnic și  gospodăresc.

Pompierii militari au fost mobilizați din nou, câteva ore mai târziu, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un adăpost de animale din comuna Vidra. Evenimentul a fost anunțat prin apel la 112, marți, 16 februarie, în jurul orei 03:50. La fața locului s-au deplasat 2 autospeciale de stingere cu apă și spumă și 1 ambulanță SMURD de la Stația de Pompieri Vidra. În cooperare, a intervenit și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Vidra. Forțele de intervenție au acționat prompt, reușind să salveze 11 suine. În urma evenimentului, provocat de un scurtcircuit electric produs la o aerotermă, a ars adăpostul de animale în suprafață de 50 mp. Din fericire, nu au fost înregistrate victime.

Având în vedere că atât coșul de fum, cât și scurtcircuitul electric, reprezintă principalele cauze de incendiu în perioada sezonului rece, reamintim cetățenilor următoarele:

  • Verificarea, repararea și curățarea periodică a coșurilor de evacuare a fumului sunt obligatorii!
  • Este interzisă folosirea sobelor şi a altor mijloace de încălzire defecte, cu improvizaţii, supraalimentate cu combustibili sau nesupravegheate, precum şi aprinderea focului prin utilizarea lichidelor inflamabile!
  • Este interzisă utilizarea aparatelor electrice, cablurilor electrice, prizelor, întrerupătoarelor, dispozitivelor de protecţie cu defecţiuni sau improvizaţii; suprasolicitarea reţelei electrice prin folosirea simultană a mai multor consumatori.

Devine astfel prioritar ca fiecare cetăţean să conştientizeze importanţa respectării acestor minime măsuri de prevenire a incendiilor, în scopul protejării vieţii membrilor familiei sale precum şi a bunurilor pe care le deţine. (ISU Vrancea)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu