AcasăStiri InterneCNSU stabilește condițiile în care se pot organiza ședințele oficiale, manifestările de...

CNSU stabilește condițiile în care se pot organiza ședințele oficiale, manifestările de comemorare a Revoluției și activitățile din sectorul loteriei și jocurilor de noroc

Ceremoniile oficiale definite conform Legii nr. 215/2016 privind ceremoniile oficiale, organizate de autoritățile și instituțiile publice în spații închise, precum și întâlnirile de lucru organizate la nivelul acestora, cum ar fi, fără a se limita la acestea, sesiuni parlamentare, ședințe, reuniuni de lucru pregătitoare/ședințe ale Guvernului/comisiilor, se pot desfășura cu respectarea următoarelor măsuri de protecție sanitară:
a) purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, de către toți participanții;
b) dezinfectarea obligatorie a mâinilor, pentru toate persoanele care participă;
c) menținerea distanței fizice de minimum 1 metru între participanți și asigurarea unei suprafețe de minimum 4 mp/persoană;
d) aerisirea încăperilor pentru o perioadă de cel puțin 10 minute la un interval de timp de cel mult 2 ore;
e) aplicarea regulilor de igienă colectivă și individuală pentru prevenirea contaminării și limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2;
Art.3 – Activitățile organizate în spații deschise, cu ocazia comemorării eroilor Revoluției Române din Decembrie 1989, sunt permise cu participarea a cel mult 100 persoane și respectarea următoarelor măsuri de protecție sanitară:
a) purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, de către toți participanții;
b) dezinfectarea obligatorie a mâinilor, pentru toate persoanele care sosesc în spațiul în care se desfășoară activitatea;
c) menținerea distanței fizice de minimum 1 metru între participanți și asigurarea unei suprafețe de minimum 4 mp/persoană;
d) dezinfectarea mâinilor persoanelor care distribuie eventuale materialele pe perioada desfășurării activității;
e) aplicarea regulilor de igienă colectivă și individuală pentru prevenirea contaminării și limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2;
Art.4 – Se propune ca funcționarea operatorilor economici din domeniul jocurilor de noroc care comercializează bilete de tip LOTO, pariuri și lozuri să fie permisă doar pentru activitatea de vânzare a acestora, cu respectarea măsurilor de protecție sanitară. (Hotărârea nr. 60 a Comitetului Național pentru Situații de Urgență)

RELATED ARTICLES

Most Popular

Recent Comments

Krystea Norocel Krysty pe Ape tulburi în Primăria Focșani
Serban Laurentiu Margelus pe Whiskey cu preţ redus vândut de fisc
Camelia Hristea pe Oprea, demisia!
Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu