AcasăActualitateFOTO Pregătiri intense pentru sfințirea mică a Catedralei Ortodoxe din...

FOTO Pregătiri intense pentru sfințirea mică a Catedralei Ortodoxe din Focșani. ”Spectacolul” preconizat nu va mai avea loc, din cauza căderii Guvernului Dăncilă

În ultimele zile s-a lucrat intens la Catedrala Ortodoxă ”Sf. Cuvioasa Parascheva” din Focșani. Autoritățile locale și clericale s-au mobilizat pentru a face ultimele aranjamente pentru slujba de sfințire mică a edificiului. Câteva zeci de muncitori au lucrat, în această săptămână, pentru finalizarea gardului (din beton și din fier), pentru vopsit, pus dale, tasat pământul, retușat ș.a.m.d. Luni, 14 octombrie, de hramul catedralei, se va oficia o slujbă specială, cu un sobor de preoți, în frunte cu ÎPS Ciprian, arhiepiscopul Buzăului și Vrancei.

Administrația locală și județeană și-ar fi dorit să facă din această sfințire un mare eveniment, mai ales că a început campania electorală pentru alegerile prezidențiale. Intențiile vizau prezențe la nivel înalt, precum premierul Viorica Dăncilă și PF Daniel, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Însă evenimentele din ultimele zile, culminate cu căderea Guvernului Dăncilă și tensiunile crescânde din interiorul PSD, au determinat organizarea unui eveniment de mică anvergură, fără mobilizarea de forțe preconizată de Oprișan, Misăilă&comp. Construcția catedralei a început în anul 2000, iar termenul de finalizare a fost prelungit de mai multe ori. Potrivit estimărilor, lucrările de construcție a acestui edificiu vor ajunge la câteva milioane de euro.

RELATED ARTICLES

Most Popular

Recent Comments

Krystea Norocel Krysty pe Ape tulburi în Primăria Focșani
Serban Laurentiu Margelus pe Whiskey cu preţ redus vândut de fisc
Camelia Hristea pe Oprea, demisia!
Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu