marți, aprilie 30, 2024
AcasăSocietate”Dicționar etic”, proiect realizat în colaborare cu elevi din Vrancea

”Dicționar etic”, proiect realizat în colaborare cu elevi din Vrancea

În Anul Cărții – 2019, una dintre prioritățile Programului de susținere a acțiunilor de tineret al Ministerului Tineretului și Sportului / Direcției Județene pentru Sport și Tineret Vrancea este susținerea inițiativelor de integrare socială a tinerilor proveniti din medii dezavantajate, în județul Vrancea. În acest sens, DJST Vrancea inițiază, în perioada 1 septembrie – 15 octombrie 2019, o serie de dezbateri privind educația și dezvoltarea personală a tinerilor, împreună cu partenerii. Sunt propuse tinerilor dezbateri obiective asupra unor principii și termeni din domeniul eticii, precum cei aleși de către prima echipă a proiectului ”Dicționar etic” la Biblioteca de weekend din Șerbești. Au fost prezentări, analize și concluzii asupra utilității, semanticii și valorii sociale a unor termeni de natură sociologică, cu rol important în consolidarea educației personale. Au participat tineri, elevi la Colegiul Național ”Emil Botta”, Liceul ”Grigore Gheba”, Școala Gimnazială Suraia și Școala Postliceală Sanitară ”Carol Davila”. Setul de noțiuni abordate este selectat de către psihologi și bibliotecari din școlile partenere. La final, el va constitui primul Dicționar etic al voluntarilor actuali și viitori, cu definiții și aplicații, ce va contribui la îmbunătățirea lucrului cu tinerii a coordonatorului activităților de tineret proprii DJST Vrancea, expert Lia Cazacu. Activitatea s-a desfășurat în cadrul natural, de poveste, al Bibliotecii de weekend din Șerbești, cu sprijinul profesorilor Pamfilica Vechiu, Mariana Stănilă, Camelia Sandu și al mereu implicatei gazde, Doina Andrieș Stratton.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu