VIDEO O nouă noapte a polițiștilor în stradă. Șofer găsit drogat la volan

0

În cursul nopții trecute, poliţiştii au verificat 121 de autovehicule, au legitimat 109 persoane, au aplicat 12 sancţiuni contravenţionale şi au depistat un conducător auto în timp ce se afla sub influența substanțelor psihoactive.

Astfel, în intervalul 00.00 – 07.00, poliţiştii de ordine publică, rutier, investigaţii criminale, împreună cu poliţişti din cadrul structurilor de combatere a criminalităţii organizate, au acționat pentru respectarea legislației rutiere de către conducătorii auto, în special privind conducerea vehiculelor sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive, precum şi combaterea faptelor de natură a tulbura ordinea și liniștea publică, creând astfel o stare de disconfort în rândul comunității.

Totodată, acțiunea a vizat depistarea şi tragerea la răspundere a persoanelor urmărite în temeiul legii, identificarea bunurilor obţinute din comiterea de infracţiuni şi sancţionarea celor care încalcă prevederile legale.

55 de conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest și 3 pentru depistarea consumului de substanțe psihoactive.

Depistat conducând un autoturism în timp ce se afla sub influența substanțelor psihoactive

La ora 04.20, polițiștii au identificat un bărbat, de 33 ani, din localitatea Corod, județul Galați, în timp ce conducea un autoturism pe strada Cuza Vodă.
Întrucât acesta avea un comportament neobișnuit, polițiștii l-au testat cu aparatul drugtest, rezultatul fiind pozitiv la mai multe categorii de substanțe psihoactive. Conducătorul autoturismului a fost condus la spital pentru recoltarea de mostre biologice.

În urma controlului asupra autoturismului au fost identificate 3 recipiente din plastic ce conțineau substanțe susceptibile a face parte din categoria celor interzise la deținere.
Polițiștii rutieri continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 336 alin. 2 Cod penal.

Atenție!

Consumul de substanțe psihoactive influențează comportamentul conducătorilor de vehicule, afectează capacitatea de a conduce, diminuează reflexele, aceștia nemaiputând fi stăpâni pe propriile mișcări și nemaiputând evita obstacolele apărute în cale.

De asemenea, conducătorul unui vehicul care a consumat substanțe psihoactive poate deveni agresiv, trecând foarte ușor de la o stare calmă la una de nervozitate, în cele mai multe cauze finalitatea fiind producerea unui eveniment rutier, uneori cu consecințe deosebit de grave. Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care se află sub influența substanțelor psihoactive se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani sau cu amendă, conform art. 336, alin.2, Cod Penal. Se reține permisul de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce, până la soluționarea dosarului penal.

În jurul orei 05.20, pe strada Brăilei polițiștii au depistat un bărbat, de 50 de ani, din municiupiul Galați, în timp ce conducea un autoturisml fără a deține poliță RCA valabilă, fiind luate măsuri legale în consecință.

În jurul orei 05.36, tot pe strada Brăilei, polițiștii au oprit un autoturism condus de un tânăr, de 20 de ani, din municipiul Focșani.

În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o concentrație de 0,23 mg/l alcool pur în aerul expirat.

SURSA: IPJ Vrancea