joi, aprilie 25, 2024
AcasăSocietateUrmărire pe străzile Focșaniului pentru prinderea unui hoț de mașini. Cum s-a...

Urmărire pe străzile Focșaniului pentru prinderea unui hoț de mașini. Cum s-a încheiat acțiunea

La data de 6 iunie, ora 01.15, polițiștii Biroului Rutier Focșani au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism care se deplasa din direcția D.N. 2 E 85 Focșani către strada Mărășești. Întrucât conducătorul auto a refuzat să oprească la semnalul poliţiştilor, s-a procedat la urmărirea acestuia iar conducătorul auto a oprit pe strada Nicolae Săveanu. Din interior au coborât două persoane de sex masculin, care au fugit în direcții diferite. Polițiștii i-au urmărit, reușind prinderea și imobilizarea acestora.
Ulterior, s-a stabilit că autoturismul a fost condus de unul dintre bărbați, care nu deține permis de conducere. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,37 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, s-a stabilit că autoturismul ar fi fost sustras de cel în cauză în scop de folosință. Pe numele său polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui autovehicul fără permis de conducere și furt în scop de folosință. (Sursa: IPJ Vrancea)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu