Sute de amenzi pentru evaziune fiscală cu produse alimentare

0

Polițiștii din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române desfășoară acțiunea INTERCONECT – 2016, pentru combaterea evaziunii fiscale în domeniul comerţului cu mărfuri alimentare (carne, produse din carne congelate, ouă, lapte şi altele), precum și cu legume și fructe, provenite din import sau din achiziţii intracomunitare. Astfel, în perioada 15-18 februarie, polițiștii au verificat 543 de societăți comerciale și 501 persoane fizice, constatând 75 de infracţiuni, dintre care 36 pentru evaziune fiscală şi au înregistrat 57 de dosare penale.

De asemenea, au fost aplicate 345 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 629.369 de lei și au fost indisponibilizate 233 de produse alimentare, 163 de litri de băuturi alcoolice și 99.229 ţigarete, bunuri în valoare totală de 63.064 de lei. Totodată, au fost confiscate 1.766 de produse alimentare, 5.972 kg de legume și fructe, 220 de litri de băuturi alcoolice și 12.944 de ţigarete, bunuri în valoare totală de 81.443 de lei, se arată într-un comunicat emis de IGPR. La acțiune participă și polițiști de frontieră din cadrul I.G.P.F., reprezentanți ai Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale și ai Autorității Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța  Alimentelor.