vineri, martie 29, 2024
AcasăStiri InterneSânge din Penitenciarul Focşani pentru o cauză nobilă

Sânge din Penitenciarul Focşani pentru o cauză nobilă

Astăzi,  şapte funcţionari publici cu statut special din  cadrul Penitenciarului Focșani au donat sânge, în cadrul unei acţiuni umanitare, organizată cu sprijinul Centrului  de Transfuzie Sanguină Vrancea.

Acţiunea s-a desfăşurat la sediul Centrului de Transfuzie Sanguină Vrancea şi este cea de a doua de acest gen derulată de către Penitenciarul Focşani în anul 2015.

„Demersul personalului din cadrul Penitenciarului Focşani reprezintă un ajutor acordat unităţilor spitaliceşti ce se confruntă cu situaţii dificile, cauzate de insuficienţa sângelui necesar transfuziilor, constituind totodată un gest de solidaritate cu cei aflaţi în suferinţă. Prin intermediul acestei acţiuni, cei 7 funcţionari publici cu statut special au contribuit la completarea rezervelor Centrului  de Transfuzie Sanguină din Focşani, acestea reprezentând tot atâtea şanse la viaţă acordate semenilor aflaţi în nevoie”, a precizat scms Georgeta Gură, purtător de cuvânt al Penitenciarului Focşani.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu