joi, martie 28, 2024
AcasăActualitateProiectul "Vrancea curată": primarii liberali de la Ciorăşti şi Ţifeşti îi cer...

Proiectul „Vrancea curată”: primarii liberali de la Ciorăşti şi Ţifeşti îi cer explicaţii lui Oprişan

„Aş vrea s-o văd pe mama domnului preşedinte Marian Oprişan, cu sacul de gunoi în spate, plecând de la km. 27 până la Vităneşti”, spune primarul comunei Ţifeşti, Gabriel Postolache. Acesta răspunde astfel reproşurilor făcute de CJ pentru că localitatea pe care o conduce nu a aderat încă la proiectul cu finanţare europeană „Vrancea curată” şi nu a pus la dispoziţie 14 puncte de depozitare a gunoiului în Ţifeşti. Comuna Ţifeşti îşi colectează singură gunoiul, la un cost suportabil pentru populaţie, iar Consiliul Local nu este dispus să renunţe la practica actuală, prin care oamenilor li se ridică deşeurile de la poarta gospodăriei. Alternativa o reprezintă punctele fixe de depozitare din comună, care nemulţumesc pe toată lumea: pe cei aflaţi la distanţă mare de ele că trebuie să care gunoiul, pe cei care au casele aproape – din cauza mirosurilor şi a animalelor care vor da târcoale, având în vedere că ridicarea se va face săptămânal.

Proiectul ”Vrancea curată”, inițiat de Consiliul Județean, provoacă tensiuni pe scena politică vrânceană. Demarat în anul 2008, proiectul s-a derulat în ritm de melc și poate ajunge la anularea finanțării europene. Termenul de finalizare a fost prelungit până la finele lui 2016, însă nici această dată nu este sigură. Mai sunt multe lucrări de făcut iar o serie de primării din județ sunt reticente cu privire la eficiența implementării acestui proiect. Prin „Vrancea curată”, Consiliul Judeţean se pregătește pentru „introducerea unui sistem de colectare utilizând containere de 240 litri şi 1,100 litri în zonele urbane (colectare de 2-3 ori pe săptămână) şi containere 1,100 litri în zonele rurale (colectarea o dată pe săptămână).
În 27 de comune nu s-a realizat cadastrarea spațiilor pentru punctele de colectare a gunoiului iar 3 comune nu au semnat niciun fel de acord cu CJ Vrancea: Țifești, Ciorăști și Andreiașu de Jos, au acuzat recent reprezentanţii CJ Vrancea. Consiliul Judeţean insistă pe soluţia tehnică pe care a ales-o şi pentru care a primit finanţare europeană: puncte de colectare în zonele rurale iar ridicarea din aceste locuri o dată pe săptămână. Pentru deşeurile mixte, „sistemul necesită o investiţie pentru aproximativ 4000 de containere şi puncte de colectare. Adiţional, mai sunt necesare 2000 de containere care să fie plasate, la cerere, pentru sectorul industrial, instituţional şi pieţe şi care trebuie achitate de către generatorii de deşeuri”, se arată pe pagina de prezentare a proiectului „Vrancea curată”.

Primarii liberali de la Ţifeşti – Gabriel Postolache, Ciorăşti – Nicolae Braicău şi Jariştea – Cătălin Toma, au răspuns astăzi într-o conferinţă de presă la PNL Vrancea îngrijorărilor exprimate de funcţionari ai Consiliului Judeţean pe tema proiectului „Vrancea curată”. Primarii consideră că proiectul administrației județene nu este viabil și că va produce neplăceri beneficiarilor. Neplăcerile vor fi atât de ordin financiar cât și din motive evidente: popularea satelor cu containere de gunoi care vor mirosi din moment ce vor fi golite o dată pe săptămână şi, obligarea localnicilor să-şi transporte singuri gunoiul în punctele de colectare, amplasate în zone circulate.„Riscăm să facem crescătorii de şobolani”, acuză Gabriel Postolache, primarul liberal al comunei Țifești.

Postolache: „Aş vrea s-o văd pe mama domnului preşedinte Marian Oprişan, cu sacul de gunoi în spate”
Primarul comunei Țifești, Gabriel Postolache, respinge categoric acest proiect pe care l-a botezat drept „Vrancea mizeră”. Edilul de la Ţifeşti a arătat astăzi în conferinţa de presă că, într-un răspuns primit de la Consiliul Judeţean, se afirmă că „transportul deşeurilor de la gospodăriile cetăţenilor şi până la punctul de colectare se va face individual de către fiecare cetăţean în parte”.
Postolache primar Tifesti„Aş vrea s-o văd pe mama domnului preşedinte Marian Oprişan, cu sacul de gunoi în spate, plecând de la km 27 până la Vităneşti, la primul punct de colectare. Riscăm să împuţim Vrancea, riscăm să creem focare de infecţie, riscăm să facem crescătorii de şobolani, care sunt purtători de microbi, de boli, de trichină, de multe altele. Riscăm să trăim printre muşte şi ţânţari, deci se pare că se doreşte acest lucru”, a spus primarul comunei Ţifeşti, Gabriel Postolache. Primarul comunei Țifești susține că le va veni foarte greu oamenilor, mai ales celor în vârstă, să care sacii cu gunoaie către punctele de colectare. Acesta propune ca inițiatorii proiectului să asigure câte 4 pubele la fiecare gospodărie în care să fie depus gunoi selectiv iar acestea să fie ridicate săptămânal de mașinile firmei de salubritate care va câștiga licitația.

Braicău: „Am solicitat transparență și lămuriri dar nu am primit decât amenințări”
Braicau primar CiorastiLa rândul său, primarul comunei Ciorăști, Nicolae Braicău, spune că cei care se ocupă de acest proiect au dat dovadă de neseriozitate și lipsă de respect față de administrațiile comunale și cetățenii din localitățile respective. ”De la Consiliul Județean nu ni s-a răspuns concret la solicitările noastre și nu ni s-a spus care este eficiența pentru cetățenii comunei noastre. S-a demonstrat că reprezentanții Consiliului Județean Vrancea nu sunt în stare să ducă la bun sfârșit acest proiect. Este o corvoadă pentru oamenii din Ciorăști să meargă până la farmacie sau la magazin, pentru strictul necesar, dar cum să mai care sacii/ gălețile cu gunoi până la punctele de colectare? Noi am solicitat transparență și lămuriri dar nu am primit decât amenințări. Măcar la două chestiuni importante să ne răspundă cei de la Consiliul Județean: care va fi costul serviciului de salubritate pentru cetățeni și care va fi modalitatea de execuție a serviciului de salubritate”, a declarat și primarul comunei Ciorăști, Nicolae Braicău.

Nicolae Braicău, primar Ciorăşti: „Menirea mea de edil al comunei ales cu peste 80% de către populaţie este să apăr interesele locuitorilor, nicidecum businessul nu ştiu cui de pe la oraş ca să facă salubrizarea”.

În acest moment, pentru serviciile de salubritate, asigurate în baza unui contract de către administrațiile locale, locuitorii comunei Ciorăști plătesc 4 lei (+tva)/ lună/ gospodărie, iar locuitorii comunei Țifești plătesc 5 lei/lună/ gospodărie. Consiliul Local Ciorăști a votat, cu unanimitate de voturi, încă de anul trecut, ieșirea comunei din Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ”Vrancea Curată”. La rândul său, primarul comunei Țifești a anunțat că va iniția un proiect de hotărâre de consiliu local cu același scop. Proiectul ”Vrancea curată”, inițiat de Consiliul Județean Vrancea, are o valoare de peste 150 de milioane de lei (fonduri europene aproape de 100%) și vizează, în primul rând, amenajarea unei rampe de gunoi moderne și ecologice în localitatea Haret.
Până la realizarea rampei moderne, cea veche a fost închisă de Garda de Mediu, ceea ce a dus la scumpirea servicilor de ridicare şi transport a gunoiului în tot judeţul. Soluţia punctelor fixe de colectare a nemulţumit numeroase consilii locale, inclusiv dintre cele dominate de PSD, iar în unele comune adoptarea hotărârilor cerute de Consiliul Judeţean s-a realizat după mai multe încercări.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu