Prins la volanul unei mașini cu permis de conducere fals

0

La data de 12 iunie a.c., polițiștii Serviciul Rutier au oprit în trafic, pe DN2-E85, în localitatea Garoafa, un autoturism condus de către un cetățean străin, de 38 de ani.

Conducătorul auto a prezentat un permis de conducere care, în urma verificărilor, s-a dovedit a fi fals.

În continuare, poliţiştii efectuează cercetări în vederea documentării întregii activităţi infracţionale, iar permisul fals, prezentat de conducătorul auto, a fost ridicat în vederea continuării cercetărilor.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals.

SURSA: IPJ Vrancea