Primăria Focșani îi verifică pe focșănenii din Cartierele Sud și Mîndrești la mansarde

0

În perioada 01.03.2019 – 26.04.2019, Primăria Municipiului Focșani prin Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență va verifica toate podurile și mansardele  blocurilor de locuințe din Cartierele Sud și Mîndrești, acțiune care privește măsurile de prevenire și stingere a incendiilor ce trebuie respectate la aceste construcții.

Măsuri de prevenire

Într-un comuncat trimis presei, Primăria Focșani aduce în atenție câteva dintre pericolele la care se supun cetățenii care locuiesc în blocuri cu mansarde. „Se interzice depozitarea materialelor combustibile și a lichidelor inflamabile în casa scărilor și pe căile de evacuare; În mansarde și poduri este interzisă depozitarea materialelor combustibile (mobilier, deșeuri lemnoase și textile, maculatură etc.), precum și a recipienților cu gaze petroliere lichefiate sau lichide inflamabile; Se interzice folosirea instalațiilor electrice improvizate, precum și desfășurarea unor activități lucrative; Este interzisă utilizarea focului deschis, precum și folosirea pentru iluminat a făcliilor, chibriturilor și lunânărilor; Este interzis fumatul; Se vor lua măsuri de securizare a accesului în poduri și mansarde prin montarea unor sisteme de încuietori;  Proprietarii  de poduri și mansarde vor pune la dispoziția personalului de control autorizațiile de construcție a podurilor și mansardelor, precum și actul de atestare a ignifugării acestora”, se arată în comunicatul Primăriei Focșani.

FOTO: Facebook Focșani-strada mea