vineri, aprilie 19, 2024
AcasăSocietatePrima zi a anului, prima mare sărbătoare: Sfântul Vasile cel Mare

Prima zi a anului, prima mare sărbătoare: Sfântul Vasile cel Mare

Sfântul Vasile cel Mare este sărbătorit în Biserica Ortodoxă pe 1 ianuarie și pe 30 ianuarie, alături de Sfinții Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur. S-a născut în anul 330, în Capadocia, într-o familie numeroasă. A avut patru surori și patru frați. Cinci din cei nouă au devenit sfinți în calendarul Bisericii Ortodoxe, alături de părinții lor, Vasilie, Emilia și Macrina cea Bătrână, bunica Sfântului Vasile. Doi dintre frații săi au ajuns episcopi: Grigorie de Nyssa și Petru II de Sebaste, iar sora sa, Sfânta Macrina cea Tânără, a ajuns un model de viață ascetică.   Temelia educației sale este pusă de tatăl sau, Vasile, profesor de retorică la Neocezareea în Pont. A studiat la Cezareea Capadociei, la Constantinopol și Atena, însușindu-și tot ceea ce era mai bun din cultura păgână. În anul 356 revine în țară și devine profesor de retorică. Părăsește cariera de profesor și intră în monahism. Călătorește pentru cunoașterea monahismului în Siria, Palestina, Egipt și Mesopotamia. A scris Regulile vieții monahale și a pus bazele Filocaliei cu Sfântul Grigorie. Regulile monahale ale Sfântului Vasile au rămas în Biserica de Răsărit temelia organizării vieții mănăstirești. În Apus, ele au circulat în traducerea făcută de Rufin de Aquileia și au fost cunoscute de Sfântul Cassian și Sfântul Benedict, legiuitori monahali apuseni. Deși Sfântul Vasile cel Mare este unul dintre cei mai mari organizatori ai monahismului, el nu a disprețuit familia și căsătoria, căci spune: „Dumnezeu, Care poartă grijă de mântuirea noastră, a împărțit viața oamenilor în două feluri de viețuire, adică în viața de căsătorie și în cea de feciorie, așa încât cel care nu poate să ducă lupta fecioriei să-și ia femeie (soție) legiuită, cunoscând că i se va cere făgăduința de înfrânare, sfințenie și asemănare cu sfinții care au avut soție și au crescut fii”.

Sfântul Vasile cel Mare a luptat împotriva celor care negau dumnezeirea Sfântului Duh. El a fost un practicant prin excelență al milosteniei. Dragostea sa față de semeni s-a concretizat mai ales în așezământul filantropic, numit de credincioși Vasiliada. Acest așezământ a fost construit la marginea Cezareei. Aici au fost adunați cei infometați și abandonați, spre a fi hrăniți. Potrivit cercetătorilor, fiecare boală își avea rezervată clădirea și personalul necesar pentru îngrijire. Sfântul Vasile cel Mare a trecut la cele veșnice pe 1 ianuarie 379.
În scrisoarea nr. 155, Sfântul vasile cel Mare îi cere lui Junius Soranus, comandantul militar al Scythiei Minor, să-i trimită moaștele martirilor din aceste părți. Acest guvernator îi trimite moaștele Sfântului Sava, martirizat de goți la nord de Dunăre, în anul 372. Pe 10 octombrie 1777, patriarhul ecumenic Sofronie, împreună cu Sinodul de la Constantinopol, a hotărât să dăruiască Mitropolitului Țării Românești titlul onorific de locțiitor al scaunului Cezareei Capadociei pentru ajutorul material oferit Patriarhiei Ecumenice aflată sub stăpânire otomană. După ce Biserica Ortodoxă Română a fost ridicată la rangul de Patriarhie, în anul 1925, acest titlu a început să fie purtat și de către Patriarhul României, întrucât acesta este și mitropolit al Țării Românești. (sursa: crestinortodox.ro)


ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Prima zi a anului, prima mare sărbătoare: Sfântul Vasile cel Mare

Sfântul Vasile cel Mare este sărbătorit în Biserica Ortodoxă pe 1 ianuarie și pe 30 ianuarie, alături de Sfinții Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur. S-a născut în anul 330, în Capadocia, într-o familie numeroasă. A avut patru surori și patru frați. Cinci din cei nouă au devenit sfinți în calendarul Bisericii Ortodoxe, alături de părinții lor, Vasilie, Emilia și Macrina cea Bătrână, bunica Sfântului Vasile. Doi dintre frații săi au ajuns episcopi: Grigorie de Nyssa și Petru II de Sebaste, iar sora sa, Sfânta Macrina cea Tânără, a ajuns un model de viață ascetică.   Temelia educației sale este pusă de tatăl sau, Vasile, profesor de retorică la Neocezareea în Pont. A studiat la Cezareea Capadociei, la Constantinopol și Atena, însușindu-și tot ceea ce era mai bun din cultura păgână. În anul 356 revine în țară și devine profesor de retorică. Părăsește cariera de profesor și intră în monahism. Călătorește pentru cunoașterea monahismului în Siria, Palestina, Egipt și Mesopotamia. A scris Regulile vieții monahale și a pus bazele Filocaliei cu Sfântul Grigorie. Regulile monahale ale Sfântului Vasile au rămas în Biserica de Răsărit temelia organizării vieții mănăstirești. În Apus, ele au circulat în traducerea făcută de Rufin de Aquileia și au fost cunoscute de Sfântul Cassian și Sfântul Benedict, legiuitori monahali apuseni. Deși Sfântul Vasile cel Mare este unul dintre cei mai mari organizatori ai monahismului, el nu a disprețuit familia și căsătoria, căci spune: „Dumnezeu, Care poartă grijă de mântuirea noastră, a împărțit viața oamenilor în două feluri de viețuire, adică în viața de căsătorie și în cea de feciorie, așa încât cel care nu poate să ducă lupta fecioriei să-și ia femeie (soție) legiuită, cunoscând că i se va cere făgăduința de înfrânare, sfințenie și asemănare cu sfinții care au avut soție și au crescut fii”.

Sfântul Vasile cel Mare a luptat împotriva celor care negau dumnezeirea Sfântului Duh. El a fost un practicant prin excelență al milosteniei. Dragostea sa față de semeni s-a concretizat mai ales în așezământul filantropic, numit de credincioși Vasiliada. Acest așezământ a fost construit la marginea Cezareei. Aici au fost adunați cei infometați și abandonați, spre a fi hrăniți. Potrivit cercetătorilor, fiecare boală își avea rezervată clădirea și personalul necesar pentru îngrijire. Sfântul Vasile cel Mare a trecut la cele veșnice pe 1 ianuarie 379.
În scrisoarea nr. 155, Sfântul vasile cel Mare îi cere lui Junius Soranus, comandantul militar al Scythiei Minor, să-i trimită moaștele martirilor din aceste părți. Acest guvernator îi trimite moaștele Sfântului Sava, martirizat de goți la nord de Dunăre, în anul 372. Pe 10 octombrie 1777, patriarhul ecumenic Sofronie, împreună cu Sinodul de la Constantinopol, a hotărât să dăruiască Mitropolitului Țării Românești titlul onorific de locțiitor al scaunului Cezareei Capadociei pentru ajutorul material oferit Patriarhiei Ecumenice aflată sub stăpânire otomană. După ce Biserica Ortodoxă Română a fost ridicată la rangul de Patriarhie, în anul 1925, acest titlu a început să fie purtat și de către Patriarhul României, întrucât acesta este și mitropolit al Țării Românești. (sursa: crestinortodox.ro)

ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu