Poliția Locală a prins un focșănean care a aruncat în stradă o căruță de moloz

0

În ziua de 13.03.2019, în jurul orei 17.0, o echipă a Poliției Locale aflată în patrulare pe strada Fundătura Milcov din Municipiul Focșani, în apropierea sediului Comat S.A., a identificat în flagrant un cetățean în timp ce descărca o căruță plină cu moloz.  De altfel, această zonă este cunoscută ca fiind preferată de cei ce depozitează în mod ilegal gunoiul.

În urma verificărilor s-a constatat că numitul L. V., este domiciliat în Focșani, nefiind probabil la prima acțiune de acest fel.

În consecință, acesta a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 2.000 lei pentru nerespectarea prevederilor art. 5, lit. h din H.C.L. 25/2017, privind obligațiile și răspunderile instituțiilor publice, ale agenților economici, ale altor persoane juridice, precum și ale cetățenilor, privind gospodărirea Municipiului Focșani.

Totodată, atragem în mod public atenția că Poliția Locală va intensifica în perioada următoare acțiunile de prevenire și combatere a acestor contravenții. Trebuie să fim conștienți că astfel de manifestări reprobabile nu afectează doar imaginea orașului nostru, ci reprezintă și un atentat la sănătatea întregii populații. (Biroul de presă)

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.