vineri, aprilie 19, 2024
AcasăActualitateOprișan dă la stat cu o mână și ia cu două

Oprișan dă la stat cu o mână și ia cu două

Vrancea se numără printre puținele județe din țară unde ajung mai mulți bani la bugetele locale de la bugetul de stat decât sumele încasate de fisc, din taxe și impozite. Pentru fiecare 100 de euro încasați în Vrancea, județul primește înapoi 129 de euro. E unul dintre cele mai mari raporturi din toată țara și denotă sărăcia în care se zbate județul. Doar 4 județe din țară ne depășeșc, cei mai mulți bani primind, de departe, Vasluiul, recunoscut ca fiind cel mai sărac județ al României. Infograficul, făcut de jurnaliștii de la gândul.info , are ca sursă de plecare baza de date existentă la Ministerul Finanțelor Publice în anul 2011. Atunci, contribuabilii vrânceni au viratharta la bugetul de stat aproximativ 63,2 milioane de euro, în timp ce județul a primit înapoi de la Minister circa 81,6 milioane de euro.

„Vrancea nu are rafinării, nu are porturi, nu are aeroporturi, nu produce venituri mari pentru că în România este vorba despre o dezorganizare regională. Guvernele ultimilor 20 de ani nu au redus decalajele economice. Nu există programe naţionale în acest sens, nu există investiţii. Anul trecut a fost jale, iar anul acesta va fi şi mai jale”, a declarat pentru gândul.info președintele Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprişan.

Oprişan nu mai dă pe acasă

De ani buni, preşedintele Consiliului Judeţean e mai mult în vizită prin judeţ şi asta doar în campaniile electorale, pe la diferite inaugurări sau când trebuie să fie prezent la şedinţe, ca să nu fie suspendat. „Vrâncenii lui iubiţi” îl văd doar la ştiri, când apare prin spatele vreunui lider politic sau când presa relatează escapadele sale prin cluburile bucureştene. În urmă cu două zile, deşi presa a vorbit despre o întâlnire de taină la care ar fi participat şi Oprişan, preşedintele interimar al PSD – Liviu Dragnea, a devoalat faptul că baronul de Vrancea este plecat în străinătate.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu