Militari vrânceni, la Exercițiul Multinațional Saber Guardian 2019

0
Luni, 3 iunie, începând cu ora 10.00, vor avea loc, simultan, ceremoniile de deschidere ale Exerciţiului Multinaţional Saber Guardian 2019 (SG19) în cinci locaţii din ţară unde se vor desfăşura principalele activităţi, astfel: Cincu, Borduşani, Babadag, Smârdan, Râşnov. Exerciţiul Multinaţional SG19 are ca principal obiectiv evidenţierea coeziunii, unităţii şi solidarităţii statelor partenere şi aliate în vederea apărării împotriva oricărei agresiuni, în special prin posibilitatea de mobilizare rapidă şi concentrare a forţelor în timp scurt, oriunde în Europa.
Activităţile de instruire în comun din România includ exerciţii tactice de stat major şi cu trageri de luptă, forţări ale cursurilor de apă, deplasarea tactică a unităţilor şi secvenţe cu specific medical. Pentru eficientizarea activităţilor de instruire în context internaţional, SG19 este conexat cu o serie de exerciţii naţionale şi multinaţionale, numărul total de militari participanţi ridicându-se, astfel, la aproximativ 13.500 de militari din 14 ţări aliate şi partenere (Albania, Bosnia-Herţegovina, Bulgaria, Germania, Marea Britanie, R. Moldova, Olanda, Polonia, Portugalia, România, Spania, Turcia, Ucraina, şi SUA), dintre care 7.600 de militari reprezintă Armata României.
Programul de instruire multinaţională Saber Guardian s-a organizat anual din 2013 până în 2017, fiind găzduit, prin rotaţie, de Bulgaria, România şi Ucraina. Începând cu anul 2017, Saber Guardian este un exerciţiu bienal. SG19 este inclus în Programul exerciţiilor întrunite ale Comandamentului Forţelor Armate ale SUA din Europa, în vederea creşterii interoperabilităţii la nivel întrunit şi multinaţional cu forţele naţiunilor aliate şi partenere. (sursa: MApN)