IPJ Vrancea: 3 infracțiuni, amenzi și confiscări de aproape 100.000 lei la regimul silvic

0

În perioada 23 mai – 12 iunie a.c., polițiștii de ordine publică împreună cu specialişti silvici au desfăşurat mai multe controale pe linia prevenirii şi combaterii faptelor ilegale rezultate din punerea în valoare, exploatarea, transportul, prelucrarea şi comercializarea materialelor lemnoase. Astfel, în urma a peste 260 de controale desfășurate pe drumurile publice și în fonduri forestiere, au fost constatate 3 infracţiuni prevăzute de Legea 46/2008 şi aplicate 67 de sancţiuni contravenţionale, din care 37 pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 171/2010 actualizată – privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, în valoare totală de 42.000 lei. Totodată, a fost dispusă măsura complementară a confiscării cantității de peste 270 m.c. material lemnos, în valoare totală de peste 53.000 lei, ce a fost lăsată în custodia unor ocoale silvice. (IPJ Vrancea)