joi, martie 28, 2024
AcasăActualitateGrevă japoneză și porți deschise, în penitenciare

Grevă japoneză și porți deschise, în penitenciare

Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor informează că începând cu data de 10 august 2018 membrii sindicatelor afiliate se vor afla în grevă japoneză în semn de protest față de lipsa de interes a autorităților pentru soluționarea problemelor din penitenciare. Sindicatele afiliate invită, în data de 10 august 2018, mass-media în cele 31 de penitenciare în care funcționează sindicate afiliate la Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor la o vizită a locurilor de detenție, cu acest prilej urmând a fi prezentate condițiile de lucru și problemele personalului din penitenciare.
Lista de revendicări include:

  • condiții de lucru mai bune – ministrul Justiției a promis acum 1 an standarde privind condițiile de lucru în penitenciare și un plan multianual de  investiții, dar nu s-a ținut de cuvânt. În schimb, bugetul pentru investiții a fost redus la jumătate.
  • plata orelor suplimentare restante – în continuare sunt peste 1 milion de ore suplimentare restante neplătite. Ministrul Justiției s-a angajat acum 6 luni la ca reacție la refuzul unor colegi de a intra în serviciu că acestea vor fi plătite, dar nu s-a ținut de cuvânt.
  • stoparea împuternicirilor ilegale – cerem reluarea concursurilor pentru ocuparea funcțiilor de management superior și încetarea practicii de vasalizare prin împuterniciri, unele deja ilegale prin depășirea limitei de 1 an permisă de lege. Chiar directorul general al ANP Marian Dobrică este ilegal împuternicit de 3 luni.
  • eliminarea discriminărilor salariale – cerem aplicarea legii cadru a salarizării (L153/2017) și pentru personalul din sectorul de apărare ordine publică și siguranță națională începănd cu octombrie 2018.
  • aprobarea Statutului polițistului de penitenciare – cerem Ministerului Justiției să includă și observațiile sindicatelor în proiectele transmise, prin forțarea procedurii de avizare, la Parlament.
  • încetarea abuzului asupra pensionarilor – cerem eliminarea din legislație a scamatoriei legislative prin care, începând cu 15 septembrie 2017, au fost reduse cu peste 30%, prin ordonanță de urgență, pensiile angajaților din penitenciare, polițiștilor și militarilor.
  • plata integrală a orelor suplimentare curente – cerem ministrului Justiției să aplice corect prevederea legală obținută în Parlament de către sindicate referitor la plata orelor suplimentare, din ordinul acestuia (OMJ 2721/2018) fiind practic eliminate arbitrar de la plată peste 50% dintre orele suplimentare nerecuperate în termen de 60 de zile.                                                                                                                                            Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor solicită demiterea lui Tudorel Toader, ministrul Justiției, pe care-l considera principalul vinovat pentru ceea ce este un adevarat act de subminare a sistemului penitenciar. În cazul în care autoritățile nu reacționează, calendarul acțiunilor de protest va fi continuat cu pichetări, mitinguri, acțiuni în justiție și plângeri penale. Astfel:
  • 27 august – 27 septembrie 2018 – Pichetarea penitenciarelor de către 50 – 100 de angajați în uniformă. Calendarul exact urmează a fi anunțat în timp util.
  • 01 – 10 septembrie 2018 – Depunerea unor acțiuni în instanta și plângeri penale din partea tuturor sindicatelor membre.
  • 03 octombrie 2018 – Miting în uniformă la Ministerul Justitiei și Administrația Națională a Penitenciarelor cu marș de protest între cele două instituții.
  • începând cu octombrie 2018 – Refuzul de a intra în serviciu în toate penitenciarele în care nu este asigurat personalul necesar pentru desfășurarea în condiții de siguranță a misiunilor.

Sursa: Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu