vineri, martie 29, 2024
AcasăStiri InterneGhiozdane și rechizite gratuite pentru elevii defavorizați

Ghiozdane și rechizite gratuite pentru elevii defavorizați

Începe distribuirea rechizitelor şi ghiozdanelor acordate în cadrul proiectului „Rechizite pentru preşcolari şi elevi – şanse egale la educaţie”, implementat de Ministerul Educaţiei Naţionale.
Peste 360.000 de preşcolari şi elevi din clasele II – VIII beneficiază în anul şcolar 2018-2019 de pachete de rechizite şi ghiozdane. Dintre aceştia, 308.611 elevi vor primi ghiozdane. Beneficiarii sunt înscrişi în învăţământul de stat, primar şi gimnazial, la cursuri de zi, fiind în întreţinerea familiilor al căror venit mediu net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie a fiecărui an, este de maximum 50% din salariul de bază minim brut pe ţară.
Elevii din grupul-ţintă au devenit eligibili în proiect după ce au solicitat, la începutul anului şcolar, sprijinul acordat în cadrul programului naţional desfăşurat anual în baza Legii 126/2004 şi a ordinului de ministru nr. 4385/2012. În plus, 51.539 de preşcolari vor primi rechizite şcolare. Aceştia sunt beneficiarii tichetelor sociale acordate conform Legii nr. 248/2015 privind stimularea participării în învăţământul preşcolar a copiilor provenind din familii defavorizate.
Proiectul „Rechizite pentru preşcolari şi elevi – şanse egale la educaţie” are ca obiectiv prevenirea abandonului şcolar şi a părăsirii timpurii a şcolii, facilitând accesul egal şi participarea la învăţământul obligatoriu a preşcolarilor şi elevilor proveniţi din familiile cele mai defavorizate, prin acordarea de materiale şcolare.
Rechizitele şi ghiozdanele vor fi distribuite prin intermediul inspectoratelor şcolare judeţene/Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti către unităţile de învăţământ, care vor repartiza mai departe materialele şcolare către elevii şi preşcolarii din grupul-ţintă.
Ministerul Educaţiei Naţionale este beneficiar al proiectului „Rechizite pentru preşcolari şi elevi – şanse egale la educaţie”, implementat în cadrul Programului Operaţional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate POAD/220/1/3/ – Precaritate materială de bază, bugetul total al proiectului fiind de 17.314.571,40 lei.

Biroul de Comunicare, Ministerul Educației Naționale

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu