vineri, martie 29, 2024
AcasăCulturăFOTO VIDEO Ambasadorul Franței în România, vizită culturală la Odobești

FOTO VIDEO Ambasadorul Franței în România, vizită culturală la Odobești

După ambasadorul SUA la București, județul Vrancea a fost în această săptămână vizitat și de ambasadorul Franței în țara noastră, Excelența Sa Michele Ramis. Prezența diplomatului francez la Odobești a avut un caracter cultural, în orașul dintre vii fiind omagiat vineri, la Casa de Cultură, savantul francez Emmanuel de Martonne, un geograf îndrăgostit de România, care, la începutul secolului trecut, a devenit membru corespondent al Academiei Române. Ambasadorul Franței a vorbit cu această ocazie despre trei dintre cei mai mari prieteni ai țării noastre în decursul istoriei. “Legăturile dintre Franța și România au trei părinți. Napoleon al III-lea, care a ajutat Moldova și Valahia să se unească, să formeze România Modernă și câștigarea independenței de către România, al doilea este generalul Henri Mathias Berthelot, care în misiunea sa în România a ajutat armata română să se pună pe picioare pentru a lupta împotriva ocupantului și Emmanuel de Martonne, care prin lucrările sale geografice a permis trasarea frontierelor pe care le vedem și astăzi. Emmanuel de Martone a fost sedus de România”, a spus, în discursul său, Excelența Sa Michele Ramis.

La evenimentul organizat de Primăria Odobești și Casa de Cultură au mai fost prezenți Șerban Dragomirescu – fost cercetător la Institutul de Geografie al Academiei Române și editorul în limba română a operei savantului francez (1981, 1985), care a susținut prelegerea „Emmanuel de Martonne – un cărturar francez la temelia României de astăzi”; Ioan Ianoș – prof. univ. dr. la Facultatea de Geografie a Universității București, care a vorbit despre Emmanuel de Martonne si despre „Géographie Universelle”, o impresionantă Enciclopedie unde, în volumul din 1931, dedicat Europei Centrale, De Martonne redactează capitolul „La Roumanie”.

SURSĂ FOTO-VIDEO: Alexandra Tătaru

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu