FOTO Școala din Pufești a dus mai departe proiectul “Cupa Sărbătorilor de iarnă”

0

Sfârșitul de săptămână și începutul vacanței de iarnă pentru copii a adus la Pufești și desfășurarea celei de a VI-a ediții a unui concurs de șah. Au participat elevi de la școlile din comuna Pufești, din orașul Adjud și de la Clubul de Șah Paloda, din comuna Garoafa, iar un grup de 12 elevi a venit din județul Galați de la Școala Barcea. Peste 70 de participanți, elevi, profesori coordonatori, arbitri au avut cele mai plăcute surprize: mâncare gătită tradițional la ceaun și plimbare cu sania trasă de caii cu zurgălăi. Premiile au fost și acestea consistente: diplome și medalii, cupe, ceasuri inscripționate cu sigla competiției; dulciuri de la dezvoltatorul parcului fotovoltaic din comună, acesta oferindu-le nu doar participanților la competiție ci tuturor copiilor școlari și preșcolari din comună. S-au mai oferit șepci și brelocuri din partea Academiei Olimpice Române – filiala Vrancea, pixuri și diplome din partea GAL Siretul Verde. Trebuie să precizăm că fiecare participant a purtat o piesă vestimentară tradițională sau un însemn național, pentru a marca Anul Centenar al României. S-au implicat în organizarea evenimentului catedra de educație fizică și sport formată din profesorii Sărdaru Constantin și Lazăr Viorel, precum și alte cadre didactice, personalul nedidactic și auxiliar, conducerea școlii. De asemenea, arbitrajul și întreaga logistică a fost asigurată de reprezentanții CSM Focșani 2007- secția șah, domnii Mihai Strâmbu și Anton Soare.

Tot în această săptămână, în comuna Pufești – membrii organizației Rotaract Varana, prin intermediul prof. Bogdan Mariana, a conducerii școlii și altor persoane, au distribuit în comună peste 100 de pachete cu alimente și dulciuri persoanelor nevoiașe.

“Am încheiat cu succes anul acesta prin activități extrașcolare și educative deosebite dar, anul școlar nu s-a încheiat și cu siguranță mai sunt surprize pentru copiii din comună”, a ținut să precizeze prof.dr. Nicolae Damian – directorul instiuției de învățământ din comună și tot dânsul a transmis tuturor urarea tradițională: “La mulți ani !”