marți, aprilie 16, 2024
AcasăSocietateFOTO Săptămâna prevenirii criminalității s-a încheiat cu o prezentare pe tema...

FOTO Săptămâna prevenirii criminalității s-a încheiat cu o prezentare pe tema siguranței rutiere

Astăzi, în intervalul 09.00-11.00, poliţiştii rutieri împreună cu cei din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii s-au întâlnit cu peste 60 de preșcolari și școlari în incinta Velo Park, întâlnire în cadrul căreia cei mici au fost informaţi cu privire la modul de comportament în trafic. Polițiștii le-au prezentat copiilor regulile de circulaţie, semnificaţia indicatoarelor şi a marcajelor rutiere, au discutat despre principalele cauze generatoare de accidente, şcolarii înţelegând necesitatea şi importanţa respectării normelor rutiere.

În orașul Odobești s-a desfășurat etapa județeană a Concursului Național „Educaţie rutieră – Educaţie pentru viaţă”, cuprins în Calendarul Activităților Educative Naţionale 2019.

Concursul a avut drept scop formarea comportamentului rutier responsabil pe baza cunoaşterii şi respectǎrii regulilor de circulaţie, pentru prevenirea producerii accidentelor în rândul elevilor din învăţământul primar şi gimnazial. La startul competiției s-au aliniat echipajele, care au participat la cele trei probe ale concursului: o probă teoretică şi două probe practice – parcurgerea unui traseu de îndemânare cu bicicleta în poligon şi parcurgerea unui traseu în parcul-şcoală. De asemenea, pe tot parcursul acestei zile, poliţiştii vor fi prezenţi în unităţile de învăţământ din judeţul Vrancea, unde vor derula activităţi preventiv-educative. (Sursa: IPJ Vrancea)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu