FOTO Păncenii, la Ora Pământului

0

Sâmbătă, 30 martie 2019, păncenii au sărbătorit evenimentul mondial Ora Pământului pe esplanada din Parcul Central, unde elevii Liceului Teoretic Ioan Slavici și cei ai Liceului Tehnologic Al. I. Cuza au realizat ilustrația de lumânări Panciu 60+, marcând, astfel, a unsprezecea participare consecutivă a comunității locale la cea mai mare mișcare voluntară de mediu din istorie. Concomitent, Corul de Cameră Cantabile, de la Liceul Teoretic Ioan Slavici, pregătit de profesorul Andrei-Igor Manovici, a susținut un recital muzical, care s-a desfășurat sub genericul Cantus Mundi – Ora Pământului – Ediția a II-a. Evenimentul, care s-a desfășurat concomitent în 81 de orașe din România, a făcut parte din Programul Național Cantus Mundi, coordonat Corul de Cameră Madrigal – Marin Constantin. Aceste manifestări s-au derulat între orele 20.30 și 21.30, când iluminatul public a fost oprit. În același interval orar, păncenii au fost invitați și la plimbarea Dăruiește naturii din energia ta!, pe traseul Monumentul Eroilor – Str. Nicolae Titulescu – B-dul. Independenței – Str. Mihail Kogălniceanu – Str. Ciprian Porumbescu – Monumentul Eroilor.

Evenimentele de sâmbătă seară au încheiat un amplu program de activități dedicate Orei Pământului 2019. Ele au debutat pe data de 20 martie 2019, cu înscrierea orașului Panciu pe site-ul oficial al WWF Earth Hour (Ora Pământului), http://ora-pamantului.ro și au continuat pe parcursul săptămânii 25-29 martie 2019. În acest program au fost incluse:

  • acțiuni de  prezentare a mișcării Earth Hour ca protest împotriva poluării ce destabilizează natura și starea planetei, în cadrul orelor de geografie din Liceul Teoretic  Ioan Slavici  și  Liceul Tehnologic Al. I. Cuza  Panciu.
  • activități de informare a populației, prin distribuirea de pliante și afișe, realizate de membrii Clubului ECO MED Panciu;
  • acțiune de ecologizare și curățenie în parcuri, zone verzi și locuri de joacă pentru copii, realizată de elevii claselor a II-a și a IV-a, de la Liceul Tehnologic Al. I. Cuza Panciu – coordonatori: prof. Anișoara Vizitiu și Dorina Pricop;
  •  plantarea unui număr de 3.000 de puieți de salcâmi la Mănăstirea Brazi – acțiune care a reunit atât angajați ai Primăriei Orașului Panciu și ai instituțiilor din subordine – Casa de Cultură Mihai Eminescu Panciu, Centrul Rezidențial pentru Persoane Vârstnice Sf. Ioan Panciu, SC DUSPI SERV PANCIU SRL, cât și numeroși voluntari din rândul elevilor și profesorilor de la: Liceul Teoretic Ioan Slavici Panciu, Liceul Tehnologic Al. I. Cuza Panciu, Modulele Familiale din cadrul DGASPC Vrancea, dar și efective importante de jandarmi și pompieri, de la unitățile din Panciu și Focșani.
  • campania de promovare și colectare a produselor electrotehnice și electronice – Patrula RoRec – realizată de elevii clasei a X-a, de la Liceul Teoretic Ioan Slavici Panciu, coordonator: prof. Liliana Popa.

Acțiunile desfășurate sub genericul Ora Pământului 2019 au fost organizate de:

  • Primăria Orașului Panciu
  • Liceul Teoretic Ioan Slavici Panciu
  • Liceul Tehnologic I. Cuza Panciu
  • Casa Orășenească de Cultură Mihai Eminescu Panciu
  • Clubul ECO MED Panciu
  • Asociația Lumea Lui Pinocchio Panciu
  • Poliția Orașului Panciu
  • Plutonul 2 Jandarmi Panciu
  • Stația de Pompieri Panciu
  • Ocolul Silvic Panciu – Valea Caregnei
  • Protoieria Panciu
  • Mănăstirea Brazi Panciu

„Ora Pământului 2019 reprezintă încă un eveniment deosebit, la reușita căruia a contribuit întreaga comunitate pănceană. Mă bucur că am reușit să fim împreună în număr foarte mare, atât pe esplanada Parcului Central, cât și la acțiunile organizate pe parcursul întregii săptămâni. Am avut o zi dedicată naturii, în care am plantat aproximativ 3.000 de puieți de salcâm în curtea interioară a  Mănăstirii Brazi, am avut și o zi dedicată ecologizării parcurilor, zonelor verzi și a locurilor  de joacă, dar și acțiuni de promovare a Orei Pământului. Sâmbătă seara, am oprit iluminatul public, timp de o oră, între 20.30 și 21.30, interval în care ne-am bucurat de recitalul Corului de Cameră Cantabile, am realizat deja tradiționala ilustrație de lumânări Panciu 60+ și am mers cu toții într-o plimbare pe principalele artere de circulație din zona centrală. Pe această cale, doresc să mulțumesc tuturor factorilor implicați, tuturor partenerilor noștri. Mă refer aici la elevii și cadrele didactice de la Liceul Teoretic Ioan Slavici și de la Liceul Tehnologic Al. I. Cuza Panciu; la colegii mei din Primăria Orașului Panciu, Casa de Cultură Mihai Eminescu Panciu, societății DUSPI SERV Panciu; la Ocolul Silvic Panciu, Protoieria Panciu și Mănăstirea Brazi; la instituțiile care au asigurat ordinea publică – Poliția Orașului Panciu, Plutonul 2 Jandarmi Panciu și Stația de Pompieri Panciu. Împreună, am reușit să ducem la bun sfârșit toate activitățile pe care le-am dedicat Orei Pământului. Cred că vom rămâne, în continuare, aceeași echipă unită și că vom organiza evenimente la fel de frumoase în viitorul apropiat!”, a declarat primarul Iulian Nica. (Biroul de Presă al Primăriei Orașului Panciu)