FOTO Cine este ”Pompierul lunii aprilie”

0

”Un pompier trebuie să fie ca un leu neînfricat, indiferent de pericol, să fie mereu pregătit să lupte să-și apere semenii și teritoriul dar să aibă grijă ca la sfârșit să iasă întotdeauna învingător”, spune ”Pompierul lunii aprilie 2019”, plutonier adjutant Andronic Ciprian.
Subofițerul a văzut prima dată o maşină de pompieri la vârsta de cinci ani, când se afla într-o vacanţă la bunici. A rămas uimit de mărimea maşinii, “era un APCT (autopompă cisternă cu tun) anii 1980, mare şi roşu”. Văzându-l atât de entuziasmat, şoferul, vecinul bunicilor, l-a urcat în maşină, i-a povestit ce înseamnă să fii pompier şi câteva întâmplări de la intervenţii. A rămas fascinat, iar de atunci, s-a îndrăgostit iremediabil “de maşina mare şi roşie”, pe care, de câte ori o vedea îi făcea cu mâna, iar atunci când exista posibilitatea profita de ocazie să mai urce în ea, să mai asculte câteva poveşti cu pompieri. Încă de atunci visa să aibă mașina și echipajul lui cu care să intervină în misiuni asemănătoare celor pe care le ascultase. După foarte mulți ani și multă muncă depusă în slujba comunității, mai ales în cea care locuiește, a ajuns acolo unde și-a dorit. Acum este comandant de echipaj și conducător autospeciale la Detașamentul de Pompieri Focșani și este unul din cei mai buni pompieri profesioniști ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Anghel Saligny” al județului Vrancea. (…)

Un eveniment nefast petrecut la data de 01 aprilie a.c. l-a avut din nou în prim-plan. În timp ce se afla în grădină, a văzut fum în apropiere și a auzit strigăte. A lăsat totul baltă și s-a dus să vadă ce se întâmplă. Cu cât se apropia de locul cu pricina vedea agitație în jur și lumea alergând, apoi a văzut cum ies flăcări din acoperișul casei unui vecin. Când a ajuns acolo, toți au strigat ușurați: ”Dați-vă la o parte! A venit Ciprian, el știe ce are de făcut!”. A avut norocul ca imediat la intervenție să ajungă Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Jariștea cu o autospecială. Imediat a organizat un dispozitiv de stingere. În scurt timp a mai sosit o autospecială a Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Odobești cu care a organizat un alt dispozitiv de protecție. Din cauza faptului că imobilul cuprins de incendiu era de aproximativ 300 mp, iar în apropiere se aflau anexe și alte locuințe, pentru limitarea pagubelor au fost chemați în sprijin colegii de la Detașamentul de Pompieri Focșani. Aceștia au găsit incendiul localizat și în curs de lichidare. De aceea, nu a mai durat foarte mult până când focul a fost stins. Ceea ce se anunța un incendiu de proporții a avut consecințe minime asupra imobilului. Au fost afectați doar 100 mp de acoperiș. Acest rezultat s-a datorat în mare parte plutonierului adjutant Andronic Ciprian, care a demonstrat stăpânire de sine, precizie în luarea deciziilor, operativitate și profesionalism.
Asemenea unui leu, și-a apărat încă o dată teritoriul și avem convingerea că așa va acționa mereu. Este un exemplu al ”curajului și devotamentului”, trăsături pe care le-a insuflat zecilor sau poate chiar sutelor de colegi pe care i-a pregătit să fie pompieri adevărați.
Cuprinși de admirație, cu toții, astăzi, îl felicităm și îi dorim ca în orice ”luptă” cu situațiile de urgență să iasă mereu învingător. (ISU Vrancea)