FOTO Acțiuni comemorative și sportive pentru polițiști, de Ziua Eroilor

0

Ieri, 6 iunie a.c., în cursul dimineții, în comuna Movilița, s-a desfășurat ”Crosul tineretului”, activitate monitorizata îndeaproape de polițiștii Secției 10 Poliție Rurală Panciu și de cei din cadrul Serviciului Rutier. Peste 40 de tineri care s-au înscris în cursa de peste 1 km, pe raza satelor Movilița și Frecăței au fost însoțiți de echipajele de poliție, pentru prevenirea oricăror evenimente negative. Atât înainte cât și după manifestările sportive, polițiștii au desfășurat activități de prevenire în comunitate, în mod special în rândul tinerilor în cadrul campaniei ,,Săptămânii Prevenirii Criminalității”.

La final, într-un cadru festiv, polițiștii au înmânat premii, diplome și medalii câștigătorilor acestor manifestări, alături de reprezentanții autorităților publice locale.

Tot ieri, zi cu însemnătate dublă – Înălțarea Domnului și Ziua Eroilor, în orașul Odobești, polițiștii si-au exprimat recunoștința față de eroii neamului românesc și au depus coroane la ”Monumentul Eroilor” din parcul central. (Sursa: IPJ Vrancea)