Excursie pentru tinerii de la Centrul „Sfânta Maria” din Golești

0

În apropierea Zilei de 1 Iunie, la sfârșitul acestei săptămâni, voluntarii cuziști de la clasele a IX-a A, a IX-a F și a X-a E, au organizat o nouă acțiune în cadrul proiectului „A doua șansă pentru viață”, dedicat tinerilor infestați cu virusul HIV de la Centrul „Sfânta Maria” din Golești.

Așa cum era planificat încă de la începutul anului școlar, această etapă a coincis cu excursia la mănăstirea Trotușanu, din apropiere de Panciu, un loc binecuvântat de Dumnezeu prin frumusețe, dar pe care, probabil, nu îl cunosc foarte mulți vrânceni. Acolo i-au întâmpinat cu brațele deschise nouă măicuțe și un preot, iar tinerii de la Centru s-au simțit, din prima clipă, ocrotiți și alintați. Mai întâi,  au fost invitați să ia parte la o mică slujbă, organizată special pentru ei, în timpul căreia s-au rugat, împreună cu gazdele, pentru sănătatea lor și a tuturor oamenilor bolnavi, Apoi, o măicuță și-a asumat rolul de ghid și i-a invitat la o plimbare  prin curtea mănăstirii, dar și printr-o poiană din apropiere, cu stejari seculari. Nu în ultimul rând, au fost invitați la masă și încântați cu bunătățuri: de la ciorbița cu ciolan afumat până la crema de zahăr ars și siropul din muguri de brad.

Tinerii de la Centrul „Sfânta Maria” iubesc excursiile, căci lumea lor se deschide, cu aceste ocazii speciale, spre oameni, afecțiune și speranță. Doru, unul dintre cei asistați, povestește că și-a făcut și un prieten, un domn preot, care a venit la mănăstire cu dorința de a-i cunoaște și a-i încuraja: „a vorbit cu fiecare și ne-a zis glume. Eu i-am povestit cum cânt în strană, la biserica din Golești”. Tinerii de la Centru au aflat mai târziu, la sfârșitul vizitei, că prietenul lor era preotul Cristian Popa, protopopul de la Panciu, un suflet deosebit, care le-a promis că-i va invita și la alte mănăstiri din zonă. Amintirea acestei zile se va prelungi mult în timp, căci prietenii cuziștilor au primit de la maica stareță și cadouri, pe care să le așeze în camera lor de la Centru sau să le lumineze clipele cele mai întunecate: icoane, cruciulițe, sirop de coacăze, dulciuri.

Coordonatoarele acestui proiect, doamnele profesoare Teodora Bentz, Melania Pătrășcanu, Loredana Diac și Alice Lupu sunt hotărâte să continue parteneriatul de succes cu DJASPC Vrancea. Deja au început pregătirile pentru acțiunea următoare, o excursie a tinerilor  de la Centrul „Sfânta Maria” din Golești pe litoralul românesc. Voluntarii cuziști își propun să găsească resursele financiare pentru a transforma și această experiență într-o amintire de neuitat.

„Ne bucurăm că elevii de la Cuza nu numai că nu-i uită pe prietenii de la Centru, ci încearcă să le îndeplinească visurile și să le fie cât mai aproape. Poate că acesta este adevăratul sens al dialogului dintre oameni, ajutorul reciproc. Astfel de îndemnuri s-au desprins și din cuvintele Papei Francisc, în toate cuvântările pe care le-a susținut de-a lungul vizitei sale in România. Impresionați de aceste exemple, poate că mâine vom fi mai buni cu semenii noștri și, mai ales, cu cei care chiar eu nevoie de susținere”, a afirmat doamna Daniela Nicolaș, director al DJASPC Vrancea. (Sursa: prof. Teodora Bentz-CNAIC)