Este nevoie de muncitor pentru realizarea plăcuțelor de înmatriculare la Serviciul de Permise și Înmatriculare a Vehiculelor

0

Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor organizează concurs în conformitate cu prevederile H.G. nr. 286/2011, cu modificările şi completările ulterioare, pentru ocuparea funcţiei contractuale vacante de muncitor calificat IV-I (9 posturi) la Atelierele de Confecționat Plăci cu Numere de Înmatriculare ale județelor Arad, Bacău, Botoșani, Brașov, Călărași, Constanța, Suceava, Vaslui și Vrancea. Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt:

  • studii medii;
  • curs tehnoredactare;
  • vechime în muncă – nu este necesară.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 21 mai 2019, ora 15.00 data limită pentru depunerea dosarelor;
  • 28 mai 2019, ora 10.00: proba scrisă;
  • 03 iunie 2019, ora 10.00: proba interviu.

Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Informaţii suplimentare privind condiţiile şi bibliografia se pot obţine la sediul Serviciului Resurse Umane din cadrul Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, Bucureşti, şoseaua Pipera nr. 49, sectorul 2, telefon: 021/301.95.73, interior 14327.