joi, aprilie 25, 2024
AcasăFocsaniENET Focșani are de lucru cu avariile și, produce, la rândul său,...

ENET Focșani are de lucru cu avariile și, produce, la rândul său, alte avarii

În această dimineață, în cadrul lucrărilor pe care le efectuează în centrul municipiului Focșani, muncitorii de la ENET au rupt un cablu ce aparține SC Electrica. Acest lucru a dus la oprirea furnizării energiei electrice în centrul Focșaniului. Au avut de suferit atât focșănenii care locuiesc în blocurile înalte, de pe bulevardul Unirii, cât și sedii de instituții și societăți comerciale, magazine, sediul Federalcoop etc. Avaria a fost remediată în etape, iar în circa o oră s-a reluat furnizarea energiei electrice în zonă.

Pe de altă parte, conducerea SC ENET SA Focșani a anunțat producerea unei ”serii de avarii la rețeaua primară de termoficare, fiind afectate Cartierul Gară, Strada Independenței și Cartierul Bahne. Din cauza faptului că avariile se înregistrează pe o arie întinsă, punctele termice vor fi repornite pe rând, astfel, reluând treptat furnizarea agentului termic.”, se precizează într-un comunicat de presă al SC ENET Focșani.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu