marți, aprilie 16, 2024
AcasăOpiniiDragnea pare în avantaj, cu câteva ore înainte de ședința în care...

Dragnea pare în avantaj, cu câteva ore înainte de ședința în care i se cere capul

Astăzi vom vedea deznodământul luptelor interne pentru supremație din PSD. Taberele nu sunt clar conturate, cu câteva ore înainte de începerea ședinței Comitetului Executiv Național. Se dau multe informații ”pe surse”, pentru testarea reacțiilor adversarilor și a celor implicați direct. Se fac calcule, se adună și se scad voturi, mai mult virtuale decât sigure.
În cazul în care Liviu Dragnea va primi vot favorabil în ședința CEx de astăzi, atunci se vor produce câteva schimbări în componența Guvernului, în instituțiile din teritoriu și în grupurile și comisiile parlamentare. Vor primi o serie de beneficii liderii care au rămas alături de Dragnea sau care au fost ”convinși” prin metode ”specifice” să voteze alături de liderul suprem. Probabil că unii pesediști vor face un pas în spate sau chiar vor pleca din partid, principalul ”aspirator” fiind formațiunea lui Victor Ponta. Însă guvernarea nu va pica, pentru că nu-și permite nimeni să plece de la ciolan. Cutremurul se amână pentru momentul de după eventuala condamnare definitivă la închisoare a lui Liviu Dragnea (adică peste maximum 6 luni). Oprișan rămâne pe poziții, cam în orice situație.
În cazul în care Dragnea primește un vot nefavorabil, atunci, cel mai probabil, se va convoca Congresul Național Extraordinar. Și, până la congres, se vor duce lupte interne aprige, inclusiv în fiecare organizație județeană în parte. Însă, dacă votul negativ ar fi urmat de demisia lui Dragnea din fruntea PSD (și a Camerei Deputaților ar trebui, conform cererii contestatarilor săi), atunci se vor produce schimbări destul de importante în arcul guvernamental, de sus până jos. Fidelii lui Dragnea vor fi dați deoparte, gen Carmen, Dan, Dăncilă, Vâlcov, Codrin Ștefănescu, poate Nicolicea sau Șerban Nicolae, și vor apărea în prim-plan atât figuri noi – ”europene” – cât și pesediști mai vechi, intrați într-un con de umbră, precum Mihai Tudose sau Marian Oprișan.
Așa cum mai spuneam, șeful PSD Vrancea nu s-a exprimat, în mod public și fără echivoc, în favoarea vreunei tabere. A tăcut mâlc, cel puțin până astăzi, la ora 9.00. Oprișan se consideră, însă, îndreptățit să primească orice funcție în partid, inclusiv cea de președinte. Și nu este o glumă, această ipoteză este discutată în cercul ”inițiaților” de mai mult timp. Oricum, principalul său obiectiv îl reprezintă obsesia din copilărie (să fie șeful milițienilor/polițiștilor) – Ministerul Afacerilor Interne.
Și câteva rânduri despre opoziție. A cam pierdut startul. Nu cred că va profita prea mult, cel puțin în această toamnă, de pe urma scandalului intern din PSD. Nu au depus o moțiune de cenzură în aceste zile tulburi pentru PSD, iar în sesiunea care abia a început nu știu când va apărea alt moment favorabil. Poate că, pentru opoziție, ar fi avantajos ca principalul partid de guvernământ să rămână anchilozat sub tutela lui Dragnea. Chiar dacă, în realitate, înlocuirea lui Dragnea&comp cu alde Firea, Bădălău, Stănescu, Andronescu, Oprișan, Negoiță&comp nu reprezintă nicidecum o reformare a PSD. Ar fi, însă, o schimbare care ar lua fața alegătorilor, la nivel de imagine cosmetizată cu mult fard.

ARTICOLE SIMILARE

Pe scurt

Pe scurt

Pe scurt

spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu