Cătălin Toma, senator PNL: ”Românii din Italia sunt discriminați. Cer Guvernului să intervină ferm!”

0

Constatăm, din păcate, pentru a nu știu câta oară, faptul că românilor din afara granițelor țării, le sunt încălcate mai multe drepturi, iar Guvernul României stă impasibil și nu face demersuri pentru apărarea cetățenilor noștri aflați la muncă în Italia. Concret, noile prevederi ale Codului rutier italian îi afectează pe compatrioții noștri care au autoturisme înmatriculate în România și pe care le folosesc, normal, și pe teritoriul statului italian, în virtutea dreptului la proprietate și la libera circulație. Din păcate, sute de mii de români riscă să se trezească în perioada următoare cu mașinile ridicate de autoritățile italiene, după ce zeci de români au reclamat deja că li s-au confiscat autoturismele. Guvernul român ar trebui să intervină ferm și să discute cu autoritățile italiene pentru a opri confiscarea mașinilor deținute de români. Este inadmisibil ca românii să nu mai poată conduce în Italia mașini înmatriculate în România, de parcă țara noastră nu ar face parte din Uniunea Europeană. Stimați colegi parlamentari Și mă adresez aici colegilor de la putere. Sunt convins că aveți rude în străinătate care se confruntă cu această problemă și îmi exprim speranța că veți interveni pentru ca Guvernul României să discute foarte serios această problemă cu Guvernul italian. Apărarea dreptului la proprietate și la libera circulație nu este un moft al cetățenilor români. Discriminarea trebuie să înceteze, pentru că în Uniunea Europeană trebuie să ne bucurăm cu toții de aceleași drepturi. Să nu lăsăm ca spiritul de nepăsare față de Diaspora să rămână la un nivel de neacceptat și să intervenim cât mai prompt în această chestiune extrem de sensibilă pentru cetățenii români.

Cătălin Toma, senator PNL Vrancea