Câştigătorii concursului cu tematică de protecţie civilă „Cu viaţa mea apăr viaţa”

0

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Anghel Saligny” al judeţului Vrancea în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Vrancea au desfăşurat astăzi, 30 mai, în sala de sport a Liceului cu Program Sportiv din Focşani, faza judeţeană a concursul cu tematică de protecţie civilă „Cu viaţa mea apăr viaţa”. La competiţie au participat 13 echipaje respectiv, 8 echipaje pentru ciclul gimnazial şi 5 echipaje pentru ciclul liceal. Competiţia a constat în parcurgerea a trei probe, astfel:

  1. Proba teoretică care a presupus rezolvarea unui chestionar cu 15 întrebări şi a avut drept scop verificarea cunoştinţelor acumulate referitor la cunoaşterea tipurilor de risc, avertizarea şi alarmarea în caz de dezastru, folosirea apelului de urgenţă 112 şi modul de comportare în cazul producerii unor situaţii de urgenţă;
  2. Două probe practice reprezentând transportul asistat al unui accidentat aşezat pe targă pe distanţa de 50 m și deplasarea cu masca pe figură (cu ochelarii obturați) pe un traseu cu obstacole.

Concursul are un caracter educativ, tehnico-aplicativ şi sportiv, având ca obiectiv principal dezvoltarea capacităţilor de înţelegere şi de apreciere a pericolelor generate de situaţiile de urgenţă pentru viaţă şi mediu, precum şi promovarea atitudinilor şi a comportamentelor corespunzătoare în rândul elevilor. Copiii şi-au dovedit atât cunoştinţele teoretice cât şi abilităţile practice în susţinerea probelor de concurs, reuşind să obţină următoarele rezultate:

Echipajele ciclului gimnazial (clasele V–VIII):

locul I – Școala Gimnazială ”Alexandru Vlahuţă” Gugeşti;

locul II – Şcoala Gimnazială Jitia;

locul III – Colegiul Naţional „Emil Botta” Adjud.

Echipaje ciclului liceal (clasele IX-XI):

locul I – Colegiul Tehnic „Edmond Nicolau” Focşani;

locul II – Liceul cu Program Sportiv Focşani;

locul III – Liceul Teoretic „Grigore Gheba” Dumitreşti.

Echipajele clasate pe podium au fost recompensate pentru performanţa obţinută cu diplome,  premii şi dulciuri oferite prin grija Consiliului Judeţean Vrancea şi a Primăriei Municipiului Focşani. Celelalte echipaje participante au primit din partea organizatorilor diplome de participare şi dulciuri. Menţionăm că echipajele clasate pe locul I, atât la gimnaziu cât şi la liceu, vor participa în data de 04 iunie a.c., la faza interjudeţeană, ce se va desfăşura în municipiul Brăila. Felicităm echipajele participante şi le dorim succes celor calificate în faza următoare a concursului. Pentru noi, toţi copiii sunt câştigători! (ISU Vrancea)