Barurile și discotecile din Vrancea, răscolite de polițiști. Ce au căutat oamenii legii

0

Peste 250 de polițiști din cadrul structurilor de ordine publică, poliție rutieră, investigații criminale, investigarea criminalității economice, sprijiniți de luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea au efectuat în acest week-end controale la nivelul întregului județ, pentru prevenirea faptelor antisociale din segmentul stradal care afectează climatul de ordine și siguranță publică, în zona barurilor și discotecilor, precum și pe linia prevenirii și combaterii faptelor de evaziune fiscală.

Acțiunile polițiștilor au urmărit și prevenirea infracțiunilor de furt și ale celor cu violență. Astfel, pe raza întregului județ, între orele 21.00 – 04.00, au fost efectuate peste 190 de controale în zona barurilor și discotecilor, atât în mediul rural cât și în mediul urban. Totodată au fost verificați peste 90 de agenți economici. În cadrul acțiunilor au fost constatate două infracțiuni, au fost legitimate peste 800 de persoane și controlate peste 360 de autovehicule. Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 164 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 96550 lei, dintre care 30 pentru nerespectarea prevederilor Legii 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire sociala, a ordinii și liniștii publice și 57 pentru încălcarea prevederilor OUG 195/2002 Republicată privind circulația pe drumurile publice. În paralel, au fost organizate filtre rutiere, fiind reținute 6 permise de conducere, majoritatea pentru consum de băuturi alcoolice și retras un certificat de înmatriculare.Totodată, a fost confiscată cantitatea de  14.502  m.c.  material lemnos. Urmare a acțiunilor desfășurate, la nivelul întregului județ nu a fost sesizată nicio agresiune în zona barurilor și discotecilor.

 Exemple semnificative:

Duminică, 16 decembrie a.c., în urma verificărilor efectuate la un disco club situat în municipiul Focșani, au fost aplicate 3 sancțiuni contravenționale în valoare de 20.000 lei și confiscată suma de 1.175 lei. În municipiul Focșani au fost efectuate 5 percheziții domiciliare și 7 controale la puncte de vânzare din Piața Moldovei, în cadrul unui dosar penal, în urma cărora au fost ridicate mai multe documente și sumele de 408 dolari, 675 Euro și 7430 lei. Polițiștii vrânceni vor continua astfel de acțiuni, pentru prevenirea şi combaterea infracționalității stradale dar și pentru responsabilizarea participanților la trafic și determinarea acestora să adopte un comportament adecvat la volan.

Sursa: IPJ Vrancea