Bărbat prins băut la volan și cu permisul suspendat

0

Azi-noapte, în jurul orei 23.45, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Odobești au depistat un bărbat, de 53 de ani, din localitate, în timp ce conducea o autoutilitară, deși avea acest drept suspendat. Totodată, în urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o concentrație de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la o unitate medicală, unde i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Pe numele său a fost întocmit dosar penal pentru conducere auto cu permisul de conducere suspendat și sub influența alcoolului. (IPJ Vrancea)