Angajații din mediul privat, victimele demagogiei PSD și ALDE din Senatul României

0

Majoritatea PSD-ALDE din Senat a respins proiectul de lege iniţiat de #PNL care prevede acordarea de prime, deductibile în cuantum de până la 20% din impozitul pe profit al societăţii, pentru salariaţii din mediul privat. Declaraţia deputatului liberal Ion Ștefan, iniţiator al proiectului de lege:
“Prin acest proiect de modificare a legislatiei în vigoare, firmele cu capital privat vor folosi până la 20% din impozitul pe profit, și pentru acordarea unor prime, salarii în plus, angajaților, concept european pentru creșterea productivității economice prin stimularea participării angajaților la profitul companiei. Cu toții am fost martori, aici în Parlament, când s-au votat legea salarizarii și legea pensiilor speciale. Astăzi este rândul salariaților din mediul privat, cei 4 milioane de angajați care, realist vorbind, sunt motorul economiei acestei țări, adevăratele albine lucrătoare ale României.

Mai mult, acest proiect este un argument concret împotriva depopulării, împotriva plecării românilor din România, a dezbinării, a dublei măsuri, împotriva discrepanțelor dintre veniturile din mediul privat și cel bugetar. Știm cu toții că societățile private se confruntă astăzi cu o criză profundă a oamenilor specializați. Sunt angajați care, după ce se specializează în cadrul societății, aleg să plece, e lesne de înțeles de ce. Omul pleacă acolo unde este dorit, unde îi este mai bine! Și așa companiile sunt nevoite să o ia de la capăt cu pregătirea. Propunem prin acest proiect de lege, acordarea posibilității companiilor private de a oferi angajaților cel de al 13- lea și al 14- lea salariu, deci o creștere a veniturilor cu 17%.
Mulţumesc tuturor celor care au semnat PETIȚIA iniţiată de Partidul Naţional Liberal pentru susţinerea acestei legi care putea asigura un echilibru în privinţa competitivităţii salariale a angajatorilor din mediul privat.”

Ion Ștefan, deputat PNL