Amenzi și confiscări de lemne de peste 80.000 de lei

0

În urma activităţilor desfăşurate de poliţiştii vrânceni au fost constatate 3 infracţiuni, au fost aplicate sancţiuni de 33.000 lei şi a fost confiscat material lemnos de peste 49.000.

În perioada 25 aprilie – 8 mai a.c., polițiștii de ordine publică împreună cu specialişti silvici au desfăşurat mai multe controale pe linia prevenirii şi combaterii faptelor ilegale rezultate din punerea în valoare, exploatarea, transportul, prelucrarea şi comercializarea materialelor lemnoase. Astfel, în urma a 118 controale, din care 112 pe drumurile publice, 5 privind exploatări forestiere şi unul la instalaţii de debitat lemn rotund/depozite, au fost constatate 3 infracţiuni prevăzute de Legea 46/2008 şi aplicate 47 de sancţiuni contravenţionale, din care 26 pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 171/2010 actualizată privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, în valoare totală de 33.000 de lei. Totodată, a fost dispusă măsura complementară a confiscării cantității de peste 200 m.c. material lemnos, în valoare totală de aproximativ 49.000 de lei, ce a fost lăsată în custodia unor ocoale silvice. (IPJ Vrancea)