Agenții de turism din Vrancea, amendate de ITM

0

Inspectoratul Teritorial de Muncă Vrancea a desfășurat în perioada 05 – 07 septembrie 2018, Campania naţională privind verificarea modului în care agențiile de turism respectă prevederile legale în domeniul relațiilor de muncă.

Obiectivele campaniei au fost urmatoarele:

–   identificarea agențiilor de turism care folosesc muncă nedeclarată şi încalcă prevederile legale privind încheierea , executarea și suspendarea contractului individual de muncă și luarea măsurilor care se impun pentru determinarea acestora să intre în legalitate ;

–  verificarea modului în care în care se derulează raporturile de muncă ale persoanelor încadrate în funcția de ghid

–   creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și a lucrătorilor în ceea ce privește necesitatea conformării voluntare privind obligațiile legale

–   eliminarea tuturor neconformităţilor constatate, prin dispunerea de măsuri obligatorii de intrare în legalitate .

Pe parcursul desfășurării campaniei au fost controlate 6 agenții de turism. Inspectorii de muncă au constatat 6 neconformități față de prevederile legale, aplicând în total 2 sancțiuni contravenționale în cuantum total de 3000 lei.

Dintre neconformităţile constatate remarcăm următoarele: neevidentierea, în mod real, în foile colective de prezenta, a tuturor orelor de munca prestate de către salariati, nepăstrarea copiei contractului individual de muncă la punctul de lucru controlat . Majoritatea neconformităţilor constatate au fost remediate în timpul controlului, pentru celelalte dispunându-se măsuri cu termene stricte de realizare .

Inspectoratul Teritorial de Munca Vrancea a urmărit creşterea gradului de informare și conştientizare a angajatorilor şi a angajaţilor ce desfășoară activități de turism privind obligațiile legale pe care le au în domeniul relaţiilor de muncă .

Botezatu Eliza, Inspector sef Inspectoratul Teritorial de Muncă Vrancea