Începe să se răcească… . Gerul îşi face simţită prezenţa în suflet. Cenuşa ce ar putea fi provocată de o următoare bombă aleargă ca o năucă prin gânduri. Îţi închipui fugitiv că, în următoarea zi, dimineaţa după ce îţi bei cafeaua liniştit în casă, în momentul în care deschizi uşa, totul este transformat, totul a devenit o ruină în jurul tău. Cu ochii împăienjeniţi de oboseală şi teamă, în drum spre muncă, în metrou, te gândeşti că, din grămada de oameni din jurul tău, s-ar putea afla un anume ins sau insă care ar putea distruge totul în doar o secundă. Începi să priveşti pe fiecare în parte, căutând o anume trăsătură plăcută, caldă, cunoscută, apoi priveşti spre cea mai apropiata uşă de evacuare, mutându-ţi locul lângă aceasta. Fără să vrei îţi aminteşti de actele de terorism din ultima vreme şi începi să te întrebi în ce zi, la ce oră, în ce loc şi cât de aproape de tine ar putea avea loc următorul atentat? Te gândeşti cum ar fi ca tu să te numeri printre persoanele luate ostatice într-un anume loc, spaţiu public? Ţi se citeşte teama pe chip, picioarele îţi tremură puţin când te gândeşti că mâine, la prima oră când deschizi televizorul, un anunţ de interes naţional ar putea suna astfel: ,,Aeroporturile, graniţele sunt închise, nu se poate ieşi sau intra în ţară. Cum ar fi să te ştii închis, la propriu, într-o ţară străină? Cum ar fi să ştii că mama România te aşteaptă, dar tu nu mai poţi ajunge?  Şi, Dumnezeule, îţi doreşti ca toate astea să fie imposibil de realizat, îţi doreşti ca siguranţa ta să nu poată fi încălcată, să dormi liniştit fără ca următoarea bombă fie detonată, urmând altele, una câte una, distrugând totul în jurul tău, poate inclusiv pe tine. Termenul de ,,război,, a fost destul  de întâlnit pe buzele oamenilor în ultima vreme. Ştiu că poate suna exagerat, poate sună dramatic, dar acestea sunt gândurile reale ale unui român ce a împrumutat patul altcuiva, ţara altcuiva, pentru un trai mai bun şi o şedere pe o perioadă determinată. Aceasta nu este o relatare, aceasta este o transmitere de gânduri şi sentimente ale unui român plecat la muncă în străinătate, într-o ţară pe care am crezut-o capabilă să îmi ofere mie, străinul, traiul, condiţiile şi siguranţa necesare. Ei bine, acum nu mai sunt atât de sigură şi convinsă de toate acestea.

Începe să se răcească… . Gerul îşi face simţită prezenţa în suflet. Cenuşa ce ar putea fi provocată de o următoare bombă aleargă ca o năucă prin gânduri. Îţi închipui fugitiv că, în următoarea zi, dimineaţa după ce îţi bei cafeaua liniştit în casă, în momentul în care deschizi uşa, totul este transformat, totul a devenit o ruină în jurul tău. Cu ochii împăienjeniţi de oboseală şi teamă, în drum spre muncă, în metrou, te gândeşti că, din grămada de oameni din jurul tău, s-ar putea afla un anume ins sau insă care ar putea distruge totul în doar o secundă. Începi să priveşti pe fiecare în parte, căutând o anume trăsătură plăcută, caldă, cunoscută, apoi priveşti spre cea mai apropiata uşă de evacuare, mutându-ţi locul lângă aceasta. Fără să vrei îţi aminteşti de actele de terorism din ultima vreme şi începi să te întrebi în ce zi, la ce oră, în ce loc şi cât de aproape de tine ar putea avea loc următorul atentat? Te gândeşti cum ar fi ca tu să te numeri printre persoanele luate ostatice într-un anume loc, spaţiu public? Ţi se citeşte teama pe chip, picioarele îţi tremură puţin când te gândeşti că mâine, la prima oră când deschizi televizorul, un anunţ de interes naţional ar putea suna astfel: ,,Aeroporturile, graniţele sunt închise, nu se poate ieşi sau intra în ţară. Cum ar fi să te ştii închis, la propriu, într-o ţară străină? Cum ar fi să ştii că mama România te aşteaptă, dar tu nu mai poţi ajunge?  Şi, Dumnezeule, îţi doreşti ca toate astea să fie imposibil de realizat, îţi doreşti ca siguranţa ta să nu poată fi încălcată, să dormi liniştit fără ca următoarea bombă fie detonată, urmând altele, una câte una, distrugând totul în jurul tău, poate inclusiv pe tine. Termenul de ,,război,, a fost destul  de întâlnit pe buzele oamenilor în ultima vreme. Ştiu că poate suna exagerat, poate sună dramatic, dar acestea sunt gândurile reale ale unui român ce a împrumutat patul altcuiva, ţara altcuiva, pentru un trai mai bun şi o şedere pe o perioadă determinată. Aceasta nu este o relatare, aceasta este o transmitere de gânduri şi sentimente ale unui român plecat la muncă în străinătate, într-o ţară pe care am crezut-o capabilă să îmi ofere mie, străinul, traiul, condiţiile şi siguranţa necesare. Ei bine, acum nu mai sunt atât de sigură şi convinsă de toate acestea.