vineri, aprilie 26, 2024
AcasăAdministratieTrei primari din Vrancea, premiați de Asociația Comunelor din România

Trei primari din Vrancea, premiați de Asociația Comunelor din România

Adunarea Generală a Asociației Comunelor din România a reunit și circa 30 de edili din Vrancea. Pe ordinea de zi a adunării din aceste zile s-a aflat și decernarea unor premii și distincții primarilor care s-au remarcat fie prin numărul de mandate fie prin activitățile derulate la nivelul comunităților lor. După ce, la edițiile trecute, primarii cu 6 și 7 mandate au primit titlurile de ”Primari de 6/7 stele”, de data aceasta au fost premiați edilii cu 5 mandate la activ. Printre cei premiați de către ministrul Dezvoltării Regionale și vicepremier Paul Stănescu s-au numărat și vrâncenii Petrică Dogaru-primarul comunei Dumitrești și Romeo Vulpe-primarul comunei Tănăsoaia. De asemenea, o distincție specială i s-a acordat primarului comunei Vulturu – Nicușor Păcuraru. Edilul din Vulturu a primit ”diploma de excelență și titlul de merit ”Nicolae Sabău” – Chintesența frumuseții cântecului popular național 2017 – în semn de înaltă apreciere pentru contribuția sa, la nivel național, la promovarea și păstrarea valorilor și civilizației tradiționale specifice satului românesc.” Această distincție reprezintă recunoașterea activității Ansamblului ”Rapsodia Vultureană”, participant la numeroase spectacole, festivaluri, emisiune de radio și televiziune, cu tradiții, obiceiuri, muzică și dansuri populare. Nicolae Sabău are 78 de ani și este un cunoscut cântăreț de muzică populară din Maramureș. În competiția pentru trofeul ”Nicolae Sabău” fusese înscrisă și comuna Jitia.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu