Ioniță Ivan – Mișcarea Populară, principalul contracandidat al primarului PSD din Suraia

0
25

Mișcarea Populară a oficializat intrarea în partid a lui Ioniță Ivan, întreprinzător din comuna Suraia. Ioniță Ivan are 58 de ani și se ocupă cu agricultura, zootehnia și prelucrarea răchitei. El va candida la Primăria Suraia din partea formațiunii politice a fostului președinte Traian Băsescu. Principala țintă a candidatului Mișcării Populare o reprezintă tinerii, pe care acesta vrea să-i determine să rămână în comună și să-și cheme și prietenii înapoi. În acest scop, Ioniță Ivan își propune să sprijine tinerii din comună care vor să acceseze fonduri europene pentru dezvoltarea unei mici afaceri.
”M-am hotărât să mă implic în viața politică mai intens pentru că este necesar. Ne privește pe toți, cei din Suraia, în ce condiții vrem să trăim. Ideea principală este să realizez ceva în comună. Situația în care ne aflăm acum e una foarte dramatică. În Suraia, tineretul nu are nici condiții, nici perspectivă de viitor. Vreau să ofer posibilități celor plecați în străinătate care vin acasă deoarece pe raza comunei nu se poate face nimic. Vrem să oferim surăienilor o creștere din toate punctele de vedere”, a declarat Ioniţă Ivan.
”Ne bucurăm că un om gospodar dintr-o comună atât de importantă precum Suraia s-a alăturat echipei noastre. Este un luptător de bunăcredință și avem încredere în echipa de la Suraia”, ne-a declarat primarul comunei Țifești, Gabriel Postolache.

Citeşte şi:
Mişcarea Populară şi-a desemnat candidatul la Primăria Dumitreşti
Mișcarea Populară, mutare politică importantă la Vidra
Mișcarea Populară și-a stabilit candidatul la Primăria Cotești
Primii candidaţi la primării anunţaţi de Mişcarea Populară